Prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan, a declarat, sâmbătă, în oraşul Dăbuleni, localitate aflată în colegiul Dăbuleni-Segarcea în care candidează şeful social-democraţilor, că premierul liberal Călin Popescu-Tăriceanu plăteşte taxă de protecţie lui Mircea Geoană şi PSD pentru a putea sta la guvernare.
Stolojan le-a transmis locuitorilor din Dăbuleni un salut din partea preşedintelui partidului, Emil Boc, care a spus că le-a dat locuitorilor din Dăbuleni autorizaţie pentru a-şi vinde pepenii când au mers cu marfa la Cluj-Napoca.
Liderul democrat-liberal a mai afirmat la Dăbuleni că vestea proastă pe care o transmite este aceea că PSD vrea din nou la guvernare în condiţiile în care guvernează împreună cu PNL de doi ani de zile, după ce Călin Popescu-Tăriceanu a dat afară cei mai buni miniştri pe care i-a avut în guvern şi care erau ai PD-L, miniştri care au făcut ca România să intre în UE la 1 ianuarie 2007.
Potrivit lui Stolojan, Tăriceanu plăteşte taxă de protecţie lui Mircea Geoană şi PSD ‘aşa cum plătesc mafioţii în unele oraşe pentru a-şi putea desfăşura afacerile’.
Potrivit lui Stolojan în acest fel plăteşte Tăriceanu taxă de protecţie la PSD dând bani din buget numai pe considerente politice, alocând în urmă cu o lună 600 de milioane primarilor PNL şi PSD.
‘Nu dorim ca Geoană să vină la guvernare de unde, de fapt, nici nu a plecat pentru că PSD înseamnă minciună, înseamnă corupţie, care atunci când a fost PSD la guvernare a speriat toată Europa. Domnul Geoană, care am înţeles că vrea să candideze aici, la Dăbuleni, s-a gândit că vine criza peste România şi s-a gândit cum îi poate ajuta el pe oamenii din România şi ce credeţi că i-a trecut prin cap, pentru că lui îi trec multe trăznăi prin cap. Una dintre aceste trăznăi a fost să trimită un român în spaţiul cosmic iar una şi mai bună a fost de a face o amnistie fiscală pentru cei care au făcut averi ilicite, adică să-i ierte de impozite pe cei care au făcut averi furând. A doua zi s-a răzgândit, pentru că oamenii din PSD cu scaun la cap iau spus că aceasta este o trăznaie’, a declarat Theodor Stolojan.
Potrivit liderul liberal-democrat Geoană îşi adaptează discursul în funcţie de electoratul căruia i se adresează: dacă merge în faţa oamenilor fără venituri şi săraci vorbeşte despre eliminarea impozitelor, iar dacă vorbeşte în faţa oamenilor de afaceri spune că nu se vor reduce impozitele.
‘PD-L este un partid care sprijină oamenii care vor să-şi ia viaţa în propriile lor mâini, dar ne-am gândit şi la oamenii care nu mai pot să lucreze şi de aceea vom introduce pensia socială minim garantată de 350 de lei’, a mai spus Stolojan.
Spune-ti parerea