Consilierii locali din Deva au aprobat construirea unei fântâni arteziene muzicale în zona centrală a oraşului, investiţia fiind evaluată la 2,4 milioane de euro, transmite corespondentul ROMPRES.
Fântâna arteziană va fi amplasată în vecinătatea Casei de cultură, va avea o formă dreptunghiulară şi o suprafaţă de 430 de metri pătraţi. Aceasta va fi prevăzută cu o instalaţie ce va difuza muzică ambientală, va beneficia de iluminat decorativ, de circuite de recirculare a apei şi va fi complet automatizată.
Proiectul a stârnit dezbateri aprinse, consilierii PSD şi PD-L criticând executivul primăriei şi apreciind că autorităţile ar trebui să se orienteze spre activităţile sociale.
În replică, primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, a declarat că proiectul este oportun pentru locuitorii oraşului şi că va deveni un punct de atracţie turistică.
Proiectul aprobat de consilierii locali mai prevede reamenajarea zonelor pietonale şi de promenadă pe o suprafaţă de 5.700 de metri pătraţi, în paralel cu extinderea spaţiilor verzi şi amplasarea de mobilier urban. Zona Casei de cultură nu a mai fost amenajată de 25 de ani.
Lucrările sunt prevăzute să înceapă săptămâna viitoare şi să se încheie în luna mai.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea