O echipă de medici de la Spitalul de Recuperare din Iaşi au efectuat o intervenţie chirurgicală în timpul căreia s-a efectuat un dublu implant unui tânăr care nu mai auzea de şapte ani, transmite corespondentul ROMPRES.
Operaţia, o premieră pentru România, a fost făcută în luna februarie de către o echipă de medici români condusă de prof.univ.dr. Dan Mârţu, căreia i s-a alăturat un specialist francez. Acesta este un reprezentant al unei firme franceze care a donat un micro aparat, în valoare de 23.000 de euro, cu ajutorul căruia îşi va recăpăta auzul.
Prof.dr.univ. Dan Mârţu a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că beneficiarul implantului este un tânăr gălăţean, Marius Staicu, în vârstă de 24 de ani, care a surzit progresiv până acum şapte ani.
Potrivit acestuia, microaparatul preia sunetele pe care le retransmite ulterior sistemului nervos sub formă de impulsuri electrice.
“Concret, se restabileşte auzul la ambele urechi doar printr-o singură operaţie. Avantajele sunt evidente faţă de protezarea unei singure urechi: se uşurează înţelegerea vorbirii, pacientul poate localiza mai uşor sursa sunetului, iar într-o discuţie mai amplă se poate concentra mai uşor asupra unei voci pe care doreşte să o asculte’, a explicat prof.univ.dr. Dan Mârţu, care a fost şi şeful echipei care a efectuat implantul.
Profesorul ieşean susţine că noutatea a fost făcută publică abia la o lună de la efectuarea sa întrucât medicii au trebuit să se asigure că implantul nu va fi respins de organismul beneficiarului.
“Remarcabil este faptul că pacientul se acomodează foarte rapid cu aparatul. Cu ajutorul unui logoped, sperăm că beneficiarul va putea vorbi şi auzi ca o persoană normală în maxim şase luni”, a precizat Sebastian Cosma, unul dintre medicii specialişti care au participat la efectuarea intervenţiei chirurgicale.
Potrivit medicilor ieşeni, în străinătate astfel de practici medicale sunt foarte frecvente, spre deosebire de România unde, din cauza costurilor extrem de mari, sunt foarte rare astfel de intervenţii.
La Iaşi, prima intervenţie de implant cohlear a fost efectuată în anul 2000, iar de atunci 40 de persoane au fost ajutaţi să îşi recapete auzul. Intervenţia prezentată vineri presei reprezintă o noutate întrucât este prima oară când se redă auzul pentru cineva care are probleme cu ambele urechi.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea