La Oradea, va intra în funcţiune de la 1 mai, pentru prima dată în România, un Centru privat pentru investigaţii PET-CT (tomografie pe bază de emisie pozitronică), a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, conf.dr. Oreste Tracciuc, directorul medical al noului centru.
El a spus că la noul centru se pot adresa pentru acest tip de investigaţii toţi cei care au indicaţii, costul fiind de 1.100 de euro.
PET-CT este una dintre cele mai moderne metode de obţinere a imaginii funcţionale în scop medical. Sistemul oferă cel mai precis diagnostic în cazul bolilor oncologice. Examinarea întregului corp prin PET-CT are ca rezultat creşterea şanselor de diagnosticare precoce a tumorilor sau estimarea neinvazivă a malignităţii tumorilor, a explicat dr. Florin Băcanu, medic oncolog la Spitalul “Sfânta Maria” din Bucureşti.
Potrivit acestuia, investigaţia permite medicului monitorizarea pacienţilor şi adaptarea tratamentului, în funcţie de stadializarea care se face, PET-CT-ul oferind informaţii cu 50% mai aproape de realitate, imaginea clasică evidenţiind tumori de până la un centimetru.
Dr. Tudor Ciprut, medic de imagistică la Institutul de Pneumologie “Marius Nasta”, a subliniat că PET-CT-ul îmbină Computerul Tomograf cu PET care este o metodă funcţională, ce permite controlul evoluţiei bolii, dar şi al tratamentului. El a precizat că metoda se utilizează în oncologie şi în unele afecţiuni cardiace.
Ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, a anunţat că în 2008 se vor achiziţiona trei PET-CT-uri pentru institutele de oncologie de la Bucureşti, Cluj şi Iaşi.
Pacienţii români care aveau nevoie de această investigaţie mergeau până acum în Ungaria, Austria şi Franţa. ROMPRES
Spune-ti parerea