Sute de cetăţeni străini s-au stabilit, în ultimii doi ani, în judeţul Caraş-Severin, transmite corespondentul ROMPRES.
Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, ţara noastră a devenit un punct de atracţie pentru oamenii de afaceri străini şi pentru cei care vin să lucreze.
În timp ce mii de români aleg să plece la muncă în străinătate, există cetăţeni străini care aleg să se stabilească în România. Fie că vin cu afaceri, la studii, la lucru, fie că sunt căsătoriţi cu cetăţeni români, cu toţii consideră ca aici găsesc ceea ce îşi doresc.
“Eu am venit în România în urmă cu 14 ani, pentru că aici este libertate mai mare. M-am stabilit la Reşiţa, pentru că este un oraş mai frumos şi mai liniştit decât cel de unde vin eu”, a declarat un basarabean.
Pe parcursul primului an de la intrarea României în UE, Biroul pentru Străini din Caraş-Severin a primit şi soluţionat 120 de cereri de rezidenţă permanentă şi peste 300 de cereri de rezidenţă temporară, a precizat, vineri, pentru ROMPRES, şeful Biroului pentru Străini din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, Ion Florea.
În judeţ, au fost depistaţi, anul trecut, 52 de străini care stăteau ilegal. Aceştia au fost îndepărtaţi de pe teritoriul României.
Neîndeplinirea de către străini a obligaţiei de anunţare a şederii, în termen de trei zile de la data intrării în ţară, se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 de lei.
Sursa: ROMPRES
Spune-ti parerea