Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Al treilea termen în dosarul Mihăileşti
Stire din Justitie publicata in 26 Feb 2008.

Curtea de Apel Galaţi a audiat, marţi, în cel de-al treilea termen şi
ultimul, părţile implicate în accidentul de la Mihăileşti, urmând ca vineri instanţa să facă publică
soluţia finală, care va deveni definitivă şi irevocabilă, transmite corespondentul ROMPRES.
Instanţa a solicitat rămânerea în pronunţare pentru vineri, motivând un volum imens de studiu,
grosimea dosarelor şi numărul foarte mare de părţi implicate necesitând câteva zile de muncă doar
pentru redactarea unei singure sentinţe.
Familiile victimelor aşteaptă neîncrezătoare sentinţa Curţii de Apel.
“De fiecare dată, doar morţii sunt de vină”, sunt de părere mamele fostului reporter Antena 1
Elena Popescu şi cameramanului aceluiaşi post de televiziune Ovidiu Ionuţ Barbu, decedaţi în tragedia
de la Mihăileşti.
Lipsa de speranţă pleacă şi de la ultima motivaţie lansată de apărarea inculpaţilor, conform
căreia deflagraţia a fost provocată de “scânteile” produse de chiar camera lui Ionuţ şi de telefonul
mobil al unui pompier, şi el decedat, mai ales că instanţa a acceptat-o.
Vineri se va afla dacă acest caz va ajunge şi la Tribunalul de la Haga, pentru că rudele celor 18
victime nu acceptă ca autorii dezastrului de la Mihăileşti să scape nepedepsiţi.
Nu mai puţin de 37 de persoane vătămate au atacat cu recurs la Curtea de Apel Galaţi
hotărârea Tribunalului Vrancea prin care cele trei persoane considerate responsabile de carnagiul de la
Mihăileşti au fost achitate de pedeapsa de patru ani închisoare la care fuseseră condamnate iniţial.
În după-amiaza zilei de 24 mai 2004, un autotren încărcat cu 20 tone de azotat de amoniu s-a
răsturnat în şanţul şoselei de pe DN2-E85 în apropierea localităţii Mihăileşti, judeţul Buzău.
La două minute după apariţia pompierilor militari, s-a produs dezastrul, o explozie puternică
pulverizând totul pe o rază de câteva sute de metri. În urma deflagraţiei, 18 persoane şi-au pierdut
viaţa, alte 13 fiind rănite.
În urma anchetei desfăşurate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a
dispus trimiterea în judecată a lui Ionel Neagoe, Mihai Guna şi Ion Gherghe pentru săvârşirea
infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă şi nerespectarea
dispoziţiilor legale referitoare la protecţia muncii.
Rudele victimelor au primit daune materiale de 2.500.000 lei şi daune morale de 450.000 de
euro, judecătorii stabilind ca inculpaţii să le plătească pensii de întreţinere până la vârsta majoratului
copiilor celor ucişi în explozia de la Mihăileşti.
Nemulţumiţi de decizia Tribunalului Vrancea au fost şi inculpaţii, dar şi mai multe societăţi,
care au suferit pierderi materiale în urma exploziei de la Mihăileşti, fiind vorba de societatea de
asigurare-reasigurare Asiban, Compania Naţională de Autostrăzi, Spitalul de Urgenţă Carol Davila şi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Dumnezeu are loc în şcoală
Stirea urmatoare: Summit-ul Tinerilor Atlantişti »
px

Stiri Asemanatoare

» Dosarul lui Mitică Dragomir, amânat până în septembrie
» Corina Voiculescu a pierdut procesul cu Daniel Morar
» Stolojan: La Justiţie va fi un ministru neimplicat politic
» Propunere de arestare preventivă pentru angajaţii Biroul de Permise Auto Piteşti
» Instanţa supremă a admis recursul privind Legea 10 privind casele naţionalizate
» Opt persoane trimise în judecată de DNA pentru corupţie
» Suporterii români cu interdicţie, înregistraţi şi în Elveţia
» Procesul lui Vântu, repus pe rolul Tribunalului Bucureşti
» Director zonal al PETROM, trimis în judecată pentru mită
» Cosmin Olăroiu, dat în consemn cu anunţare la frontieră de procurorii DIICOT

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox