Românii sunt dezamăgiţi de faptul că în ceea ce priveşte
corupţia la nivel înalt din România este dificil să se ajungă la verdicte clare şi sentinţe necondiţionate,
a declarat, vineri, ambasadorul Olandei la Bucureşti, Jacques Louis Werner, cu ocazia aniversării a 15
de activitate a Asociaţiei Magistraţilor din România.
“Cu toţii aşteptăm strategia naţională legată de aceasta (lupta anticorupţie, n.r.), pentru că ştiţi
mai bine decât mine cât de întrepătrunsă este corupţia mică şi locală cu viaţa de zi cu zi a cetăţeanului
de rând. Cred că, deşi suntem cu toţii de acord cu faptul că eradicarea corupţiei va dura foarte mult,
pare cu atât mai necesar să nu mai aşteptăm şi mai mult şi să demarăm încă de astăzi paşi pentru a
remedia această situaţie”, a afirmat diplomatul olandez.
El susţine că angajamentele în domeniul luptei anticorupţie legate de mecanismele de
verificare şi cooperare trebuie făcute în context european.
“Aceasta explică interesul celorlalte state membre în Uniunea Europeană şi al Comisiei
Europene. Prin variatele planuri de acţiune naţională, aceste angajamente ar trebui să fie considerate,
în primul rând, cerinţe ce trebuie îndeplinite de către Guvernul, Parlamentul şi sistemul juridic din
România”, a afirmat ambasadorul Olandei.
Acesta l-a felicitat pe ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, pentru că este aproape gata să
lanseze noile coduri penal şi de procedură penală, după ce acestea au fost supuse dezbaterii publice.
“Sper că Parlamentul le va trata cu celeritate. În acest fel, ştiu că o dorinţă mai veche a
judecătorilor şi procurorilor din România va fi îndeplinită. Ei s-au plâns deja, de ceva timp, de
nesiguranţă legală şi de legislaţie fragmentară, conflictuală. Procedând astfel, cooperarea noastră
operaţională de mare succes dintre agenţiile juridice din România şi Olanda poate fi menţinută.
Această cooperare depinde de legislaţia de procedură penală care asigură echilibru de respectarea
drepturilor acuzatului şi asigurarea unor prevederi eficiente privind investigaţia şi urmărirea penală”, a
precizat Jacques Louis Werner.
De asemenea, ambasadorul a felicitat capacitatea şi răspunderea Consiliului Superior al
Magistraturii pentru progresele în atragerea şi recrutarea unui număr mai mare de procurori şi
judecători prin proceduri transparente bazate pe criteriul competenţei.
“Acest lucru este necesar pentru a putea trata numărul foarte mare de cazuri într-un mod
adecvat. În privinţa Agenţiei Naţionale de Integritate, observăm în sfârşit progrese în realizarea unor
organizări operaţionale, care par a fi gata să facă faţă provocărilor descurajant de mari în afară”, a
menţionat acesta.
Jacques Louis Werner a adăugat că nu poate să nu reamintească de un raport recent şi destul
de îngrijorător al Transparency International cu privire la o anchetă desfăşurată în rândul membrilor
sistemului juridic din România, procurori şi judecători, cu privire la probleme de integritate.
Conform acestui sondaj, nivelul de încredere al sistemului judiciar este în scădere în
comparaţie cu 2006. Mai mult, un nivel ridicat de presiune este resimţit de magistraţi ca venind
dinspre zona politică şi dinspre mass-media, în timp ce relaţia cu CSM este percepută ca fiind dificilă,
potrivit raportului Transparency citat de ambasadorul Olandei la Bucureşti.
“Ce aş putea eu spune cu privire la aceste lucruri. Poate doar faptul că în multe ţări un astfel de
raport ar fi iscat o dezbatere politică şi publică furibundă, despre cum trebuie îmbunătăţit sistemul de
justiţie şi despre cum se poate restabili încrederea publică. Sper ca aceste lucruri să se întâmple”, a
subliniat ambasadorul Olandei, adăugând că acest lucru ar preveni aplicare clauzei de salvgardare
pentru România.
Prezent la eveniment, adjunctul ambasadorului Marii Britanii, Philip Hall a declarat că
sistemul judiciar românesc a făcut mari progrese în ultimii cincisprezece ani.
“Aceasta este o bună ocazie pentru a evalua atât realizările ultimilor ani, cât şi provocările
viitoare. Sistemul judiciar românesc a făcut mari progrese în ultimii cincisprezece ani. Puteţi să vă
mândriţi cu această realizare”, a afirmat Philip Hall.
El a precizat că în orice ţară progresul în administrarea actului de justiţie depinde de doi
factori: voinţa politică şi voinţa profesioniştilor din domeniu.
“Intenţia dumneavoastră de a ameliora situaţia peste tot în ţară poate şi trebuie să rămână
constantă, chiar şi atunci când atenţia clasei politice se mută înspre alte domenii de interes. Ştiţi mai
bine decât mine că este imperativ să vă menţineţi eforturile, în pofida provocărilor”, a spus
reprezentantul Marii Britanii.
Philip Hall a adăugat că, în ultima vreme, sistemul judiciar românesc s-a confruntat cu o astfel
de provocare, acesta făcând referiri la modificările propuse la Codul Penal şi Codul de Procedură
Penală, care ar putea genera constrângeri în felul în care sunt îndeplinite obiectivele.
“Reforma în justiţie rămâne esenţială pentru ca românii să se bucure de toate beneficiile care
decurg din calitatea de stat membru al Uniunii Europene. Sunt sigur că veţi continua să faceţi
eforturile pentru a atinge cele mai înalte standarde profesionale”, a susţinut adjunctul ambasadorului
Marii Britanii.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea