Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Cioacă revine la Braşov, unde va fi pus în libertate sub control judiciar
Stire din Justitie publicata in 03 Feb 2008.

Poliţistul Cristian Cioacă nu va avea voie să părăsească teritoriul României şi va trebui să se prezinte la organele de anchetă ori de câte ori este chemat, după eliberarea sa provizorie sub control judiciar decisă sâmbătă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Eliberarea provizorie sub control judiciar mai presupune ca Cioacă să nu-şi schimbe locuinţa, să nu poarte şi să nu deţină acasă nici un fel de armă şi să nu aibă întâlniri cu Marin Niţu şi Marius Breazu sau cu membri ai familiilor acestora.
Decizia de sâmbătă a ÎCCJ este definitivă.
Cristian Cioacă a declarat, după eliberare, că în cursul celor nouă zile de detenţie nu a fost chestionat de anchetatori în dosarul penal privind dispariţia Elodiei. “M-am relaxat cele nouă zile de arest. Mă aştept ca procurorii să găsească orice motiv pentru a mă acuza din nou. Astă-noapte nu am dormit, am citit o carte. Mă duc să mă joc cu copilul meu” – a spus Cioacă la ieşirea din sala de judecată.
La rândul său, apărătorul poliţistului, Florentin Sorescu, a afirmat că decizia ÎCCJ era una care se impunea. În opinia sa, normal ar fi fost să se ajungă “la o revocare a mandatului de arestare”.
“Voi face plângeri pe plan internaţional, inclusiv împotriva celor care au efectuat ancheta. Am pornit din a-l apăra pe Cioacă şi mi-am dat seama că înainte de a apăra pe cineva în România trebuie să apăr legea. Trebuie să-şi dea demisia. Dacă nu vor face acest lucru, aştept cu nerăbdare această făcătură în instanţa de judecată. Mă refer la procurorii DIICOT Braşov” – a precizat Sorescu.
Avocatul a menţionat că în ceea ce priveşte suspiciunea de omor în cazul Elodiei Ghinescu, Cioacă are în continuare calitatea de învinuit, şi nu de inculpat.
Cristian Cioacă va fi dus la Braşov şi de acolo pus în libertate în cursul zilei.
Pe 24 ianuarie, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au emis un mandat de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele lui Cioacă. Judecătorii au admis recursul declarat de procurori împotriva deciziei Curţii de Apel Braşov prin care Cioacă era lăsat în libertate.
În acelaşi dosar, Niţu Marin, hackerul care l-a ajutat pe Cioacă să vadă e-mail-urile Elodiei, a primit interdicţie de a părăsi România.
Poliţistul Cristian Cioacă este acuzat de instigare la acces fără drept la sisteme informative, instigare la restricţionarea fără drept de acces la date informative şi instigare la transferul neautorizat de date informative.
El a fost reţinut pe 15 ianuarie, pentru 24 de ore, de procurorii DIICOT Braşov, însă magistraţii Curţii de Apel Braşov au respins propunerea de arestare preventivă.
Judecătorii braşoveni au considerat că nu există motive şi probe suficiente pentru ca Cioacă să fie arestat. “La dosar nu există probe care să susţină presupunerea că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcină, respectiv că sunt prevăzute de legea penală, iar indiciile conturate până acum nu sunt temeinice şi dau naştere doar unor simple presupuneri, aceasta şi din cauza unei urmăriri penale care, până în prezent, este extrem de sumară”, se arată în motivarea magistraţilor din Braşov.
În acelaşi dosar, procurorii DIICOT Braşov au început urmărirea penală faţă de Sebastian Marius Breazu (ofiţer de poliţie judiciară la IPJ Braşov) şi Niţu Marin, pentru săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la sisteme informatice, restricţionare fără drept a accesului la date informatice şi transfer neautorizat de date informatice, fapte aflate, de asemenea, în concurs real.
Dosarul a fost deschis în urma plângerilor formulate împotriva lui Cioacă de familia avocatei dispărute şi de Baroul de Avocaţi din Braşov.
Procurorii susţin că, în septembrie 2007, Cioacă i-a îndemnat pe ceilalţi doi învinuiţi să acceseze fără drept sisteme informatice prin înlăturarea parolelor de acces, în scopul obţinerii conţinutului mesajelor de poştă electronică destinate avocatei Ghinescu Elodia-Marilena.
De asemenea, spun procurorii, poliţistul i-ar fi determinat să restricţioneze fără drept accesul la adresele de e-mail respective şi să transfere neautorizat date dintr-un sistem informatic.
Pe 2 septembrie 2007, înainte de sesizarea poliţiei cu privire la “dispariţia” soţiei, Cioacă şi Breazu s-au deplasat la Cabinetul de avocatură “Ghinescu Elodia” din Braşov şi au accesat fără drept laptopul utilizat în mod exclusiv de avocată, folosind, ilegal, parola de autentificare.
Anchetatorii au descoperit că Cioacă şi Breazu au transferat pe memory stick informaţiile obţinute din laptop, după care au schimbat parola de acces la adresa de poştă electronică.
Ulterior, pe 11 septembrie 2007, Cioacă a predat organelor de poliţie o unitate PC deţinută la locuinţa proprie iar peste două zile de la cabinetul avocatei Ghinescu Elodia-Marilena s-a ridicat un laptop. Anchetatorii au dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice informatice asupra celor două sisteme, al cărei raport confirmă realizarea accesului neautorizat la sisteme informatice, restricţionarea accesului la date informatice şi transferul neautorizat de date informatice.
Breazu, la solicitarea expresă a lui Cioacă, a transmis conţinutul mesajelor tip e-mail de pe memory stickul său la adresa de e-mail aparţinând surorii inculpatului.
Procurorii mai susţin că pe 24 septembrie 2007, la îndemnul lui Cioacă, Marin Niţu a accesat fără drept adresa de e-mail identificată în conţinutul mesajelor electronice rămase la adresa avocatei Ghinescu Elodia-Marilena, în scopul obţinerii de date informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate, utilizând fraudulos parola de autentificare.
După realizarea accesului, a schimbat parola contului e-mail şi a transferat datele informatice conţinând corespondenţa electronică a avocatei către sora lui Cioacă.
În schimbul ajutorului, Cioacă i-a transferat lui Niţu echivalentul în lei al sumei de 3.000 de dolari (8.000 de lei) într-un cont bancar aparţinând prietenei acestuia.
În perioada imediat următoare, corespondenţa electronică a avocatei Elodia Ghinescu a fost publicată în presă.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Referendum pentru transformarea unei părţi a islazului în circuit auto
Stirea urmatoare: Tiriac jr isi ascunde aici iubita gravida »
px

Stiri Asemanatoare

» Dosarele pentru încredinţarea fiului poliţistului Cioacă, finalizate
» Cioacă rămâne deocamdată în arest
» Poliţistul Cioacă lăsat în libertate
» Stolojan: La Justiţie va fi un ministru neimplicat politic
» Politistul Cioaca divorteaza de Elodia si se pregateste de nunta
» Propunere de arestare preventivă pentru angajaţii Biroul de Permise Auto Piteşti
» Instanţa supremă a admis recursul privind Legea 10 privind casele naţionalizate
» Opt persoane trimise în judecată de DNA pentru corupţie
» Dosarul lui Mitică Dragomir, amânat până în septembrie
» Suporterii români cu interdicţie, înregistraţi şi în Elveţia

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox