Partidul Democrat Liberal (PD-L) cere premierului Călin Popescu-Tăriceanu să abroge de urgenţă “măsurile aberante” din Ordonanţa de Urgenţă privind noua taxă de primă înmatriculare şi să restituie în întregime sumele plătite de cetăţeni în baza vechii legi, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan.
El a spus că Guvernul dă dovadă de “incompetenţă sau reavoinţă” încercând să “aplice o lege retroactiv”, OUG prevăzând doar restituirea diferenţei dintre noul nivel al taxei şi suma plătită de cetăţeni în baza vechii legi.
“Şi cu acest prilej putem vedea demagogia Guvernului, care continuă să susţină că este o taxă de protecţie a mediului, când nu este altceva decât o lege care protejează interesele importatorilor de maşini”, a arătat Theodor Stolojan.
Prim-vicepreşedintele PD-L a mai adăugat că politica UE referitoare la energie şi mediu “nu se referă numai la problema maşinilor existente sau cele care se produc în continuare”, ea dorind să încurajeze folosirea combustibililor care emit mai puţine gaze ce produc efectul de seră, ca biocombustibilii, însă Guvernul nu are niciun fel de program care să încurajeze, să stimuleze folosirea acestora.
La rândul său, fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu, a arătat că din analiza proiectului de OUG supus dezbaterii publice, noua taxă este, în continuare, calculată “într-o proporţie mai mare pe principii fiscale decât de mediu”, iar la calculul ei se merge în proporţie de 70% pe capacitatea cilindrică şi nu pe nivelul emisiilor de noxe.
Ea a afirmat că ar trebui luat în calcul nivelul de emisii de dioxid de carbon pentru fiecare tip de autoturism şi nu la fiecare gram în plus de emisii să existe o creştere exponenţială.
Totodată, Sulfina Barbu a arătat că “nu există nicio justificare de mediu” la calculul taxei în funcţie de capacitatea cilindrică, deoarece măsurătorile efectuate au demonstrat că emisiile de noxe nu cresc în funcţie de aceasta.
Taxa creşte de opt ori dacă se dublează capacitatea cilindrică, însă nivelul de emisii nu se dublează, a mai spus ea.
Sulfina Barbu a mai amintit că, potrivit OUG, toţi posesorii de autoturisme vor trebui să facă o expertiză pe cheltuială proprie, ale cărei costuri sunt estimate la 600 de euro, ceea ce înseamnă “că, din nou, Guvernul bagă mâna în buzunarele cetăţenilor”.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea